Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj: 29 de milioane de euro pentru etapa a II-a
A fost semnat contractul „Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj“, document care prevede finanţare acordată prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare pentru realizarea investiţiilor din a doua etapă a Proiectului SMID.
În această a doua etapă a proiectului sunt incluse, în mod integral, contractele pentru montarea containerelor îngropate pentru deşeuri în municipiul Craiova, pentru construirea staţiilor de transfer sau compostare din Băileşti, Calafat, Dobreşti şi Filiaşi şi pentru închiderea depozitelor neconforme, dar şi o parte din contractul care vizeaza realizarea celor două staţii din Craiova/ zona Mofleni.
Proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj“, cu o valoare totală de 53,6 milioane de euro, a inclus achiziţionarea a 32 de autospeciale pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere, a 3.906 containere de diferite capacităţi, a 102.985 de compostoare individuale pentru gospodării din mediul rural şi din oraşele Bechet şi Dăbuleni, închiderea depozitelor neconforme de la Calafat, Filiaşi şi Segarcea, construirea a patru staţii de transfer (Băileşti, Calafat, Dobreşti şi Filiaşi), a două staţii de compostare (Calafat şi Craiova) şi a unei staţii de sortare a deşeurilor (Craiova), precum şi furnizarea a 759 de containere îngropate destinate municipiului Craiova şi a utilajelor specifice pentru gestionarea acestora. Contractul „Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj“ are prevăzută o valoare totală de 132.893.783,52 lei, inclusiv TVA (echivalentul a 28.693.465 de euro).