Calafat: doua staţii deschise prin SMID Dolj
Reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Dolj – Unitatea de Impletentare a Proiectelor, ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor ECODOLJ, precum şi Echipa de asistență tehnică a Consorţiului SC Fichtner Environment SRL – SC Interdevelopment SRL – SC EPMC Consulting SRL au ajuns şi în municipiul Calafat, unul dintre punctele importante ale activităţilor derulate prin proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Dolj” – SMID Dolj.
Municipiul Calafat va beneficia, prin SMID Dolj, de deschiderea a 2 staţii: una de compostare, şi o alta de transfer.
Staţia de transfer va servi la transferul sau depozitarea pe termen scurt a deşeurilor, la încărcarea şi presarea acestora în prescontainere de dimensiuni mari şi transportul lor la staţia de sortare sau la groapa ecologică care vor fi deschise la Mofleni.
Staţia de compostare reprezintă instalaţia care permite efectuarea operaţiunii de compostare şi condiţionare biologică a deşeurilor; bio-deşeurile sunt deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeurile alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de catering sau din magazine de vânzare cu amănuntul. Actuala staţie de depozitare de la Calafat va fi închisă.